Rod Stewart s-a oferit să plătească pentru radiografiile celor care sunt pe listele de aşteptare la spitalele din Marea Britanie

Rod Stewart a avut o intervenţie telefonică surprinzătoare într-o emisiune TV live, joi, în care rockerul britanic a criticat starea ”ridicolă” în care se află sistemul de sănătate din Regatul Unit, a îndemnat Guvernul actual să demisioneze şi să ofere Partidului Laburist, aflat în opoziţie, şansa de a guverna ţara, informează Reuters, citată de Agerpres.

Artistul britanic, a telefonat într-o emisiune a postului Sky News despre criza Sistemului Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS), ai cărui prezentatori preluau apeluri de la telespectatori.

”Este o situaţie cumplită pentru asistentele medicale. E cu adevărat cumplită. În toţi anii pe care eu i-am petrecut în această ţară nu am văzut niciodată o situaţie atât de rea”, a declarat celebrul cântăreţ.

NHS, finanţat de la stat şi până de curând o sursă de mândrie pentru mulţi dintre britanici, se află sub o presiune imensă în prezent după ani de investiţii insuficiente şi după criza provocată de pandemia de COVID-19, care le-au determinat pe asistentele medicale, precum şi pe alţi angajaţi din sănătate, să declanşeze un val de greve fără precedent.

”Cred că Guvernul trebuie să demisioneze acum şi să ofere Partidului Laburist şansa de a guverna ţara”, a declarat Rod Stewart, în vârstă de 78 de ani, care a dezvăluit că el însuşi a fost multă vreme un susţinător al Partidului Conservator.

Sondajele recente au arătat că Partidul Laburist deţine un avantaj important în faţa Partidului Conservator în preferinţele alegătorilor britanici, după un an în care conservatorii au forţat doi prim-miniştri să demisioneze, iar cetăţenii ţării sunt grav afectaţi de criza generată de costul traiului zilnic. Partidul Conservator se află la putere în Regatul Unit din anul 2010.

De asemenea, Rod Stewart a considerat ”ridicol” faptul că a putut să se interneze într-o clinică privată aproape goală pentru a face o radiografie, miercuri, în condiţiile în care atât de mulţi alţi pacienţi britanici ”mor pentru că nu pot să facă radiografii” (în spitalele publice supraaglomerate).

Artistul s-a oferit să plătească pentru 10 sau 20 de radiografii de care au nevoie pacienţii din publicul larg şi speră că şi alte vedete îi vor urma exemplul.

”Aş dori să plătesc pentru 10 sau 20 de scanări, sau oricât de mult este nevoie. Nu ştiu cum vom rezolva acest lucru şi, sper că vor urma şi alţi oameni, pentru că pare ridicol că această clinică specială de scanare să rămână goală. Sunt oameni care mor pentru că nu pot avea acces la scanări. Nu am nevoie de publicitate. Vreau doar să fac nişte lucruri bune şi ăsta, cred, este un lucru bun, pentru că dacă alţii mă urmează, mi-ar plăcea.”

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X