Trei persoane au murit şi o alta a fost declarată dispărută după inundaţiile provocate de ploile torenţiale care au căzut în Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă.
Starea de urgenţă a fost decretată la nivelul întregului oraş Auckland, în care trăiesc 1,6 milioane de oameni şi care s-a confruntat cu cea mai ploioasă zi din istoria înregistrărilor sale meteorologice.
Sâmbătă, Agenţia de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Auckland a informat că precipitaţii de până la 265 de cm3 au căzut în zone ale oraşului în noaptea de vineri.
Poliţia locală a anunţat că trei persoane au murit şi că o altă persoană a fost declarată dispărută, în cadrul unor incidente separate.
Prim-ministrul neozeelandez, Chris Hipkins, s-a deplasat la Auckland sâmbătă şi a spus că prioritatea autorităţilor este aceea de a garanta siguranţa locuitorilor din acest oraş.
Echipajele de pompieri au primit peste 2.000 de apeluri telefonice şi s-au implicat în 126 de operaţiuni de salvare, a adăugat Brad Mosby, directorul districtual al Brigăzii de pompieri şi intervenţie din Noua Zeelandă.
Pe aeroportul din Auckland, cel mai mare din ţară, cursele aeriene au fost amânate sau au fost anulate din cauza vremii severe.
Precipitaţii de 245 de cm3 au căzut în zona aeroportului în ultimele 24 de ore. Precedentul record era de 161,8 cm3 şi fusese stabilit în februarie 1985.
Concertul care urma să fie susţinut vineri în Auckland de cântăreţul britanic Elton John, la care erau aşteptaţi 40.000 de oameni, a fost anulat.
”Din cauza condiţiilor meteorologice, spectacolul din seara aceasta a fost anulat. Echipa noastră operaţională depune eforturi pentru a redirecţiona autobuze speciale care să-i ajute pe oameni să se întoarcă acasă… cât de curând posibil”, a anunţat pe Twitter serviciul de transporturi din Auckland.