Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a 10-a oară

Tenismanul sârb Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) a câştigat duminică finala de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce în ultimul act l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3) cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5).

Sârbul s-a impus după o partidă care a durat trei ore, ambii jucători făcând câte trei duble greşeli, grecul reuşind nu mai puţin de 15 aşi, Djokovic doar 7.

Odată cu acest succes, campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit pentru a zecea oară trofeul la competiţia de la antipozi, a obţinut al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând astfel recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal.

Novak Djokovic consideră că acest succes este cel mai important al carierei sale.

„A fost unul dintre cele mai dificile turnee din viaţa mea date fiind circumstanţele, eu nu am jucat aici anul trecut. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au făcut să mă simt confortabil la Melbourne. E un motiv pentru care am jucat mereu cel mai bun tenis la Australian Open. Doar familia şi echipa mea ştiu prin ce am trecut în ultimele săptămâni. Aş spune că e cea mai importantă victoria din viaţa mea. Ţin să le mulţumesc organizatorilor pentru tot, sper să ne vedem din nou anul viitor”, a spus Novak Djokovic după meci.

Djokovic va reveni de luni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).

Djokovic nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X