Cutremur de 7,8 în Turcia, urmat de 42 de replici și resimțit în țări vecine. Aproape 200 de morți în Turcia și Siria

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) și a fost urmat de 42 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Aproape 200 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar alte sute au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.

Apărarea Civilă Siriană a declarat nord-vestul țării drept „zonă de dezastru” în urma puternicului cutremur de 7,8 grade care a lovit Turcia și a fost urmat de zeci de replici în întreaga regiune. Sute de oameni au fost răniți și prinși sub dărâmături și zeci au murit. „Facem apel la autoritățile locale și forțele civile să-și mobilizeze echipele și recomandăm tuturor organizațiilor umanitare, de sănătate și de ajutor care activează în Siria să se organizeze astfel încât să acopere toate situațiile care apar.”, au transmis autoritățile siriene.

Potrivit Syrian State TV, care citează Ministerul Sănătății, cutremurul de luni a ucis cel puțin 111 persoane și a rănit alte 516 în regiunile siriene Alep, Latakia, Hama și Tartus.

Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD) a anunţat că au murit cel puţin 76 de oameni în urma cutremurului foarte puternic produs luni dimineaţă. De asemenea, 440 de persoane au fost rănite.

Decesele s-au înregistrat în Kahramanmaraş, Gaziantep, Şanlıurfa, Diyarbakır, Adana, Adıyaman şi Malatya. Sute de oameni au fost răniţi în provinciile Kahramanmaraş, Gaziantep, Şanlıurfa, Diyarbakır, Adana, Adıyaman, Malatya, Osmaniye, Hatay şi Kilis.

AFAD anunţă că au avut loc 42 de replici, cea mai puternică fiind de 6,6.

Numeroase clădiri s-au prăbuşit.

Agenția pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia a cerut ajutor comunității internaționale, după ce sudul țării a fost lovit de cutremurul devastator.  AFAD a transmis într-un comunicat de presă că are nevoie de ajutor internațional „pentru căutări și salvare”. Crucea Roșie din Turcia trimite rezerve suplimentare de sânge în zonele afectate și cere ajutor oamenilor să doneze sânge.

Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de dezastrele provocate de puternicul cutremur, a declarat consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan. Președintele american Joe Biden a îndemnat Agenția de dezvoltare internațională a țării să analizeze și să stabilească modul în care SUA pot ajuta.

Potrivit CNN, cutremurul de luni este unul dintre cele mai puternice seisme care au lovit Turcia în ultimii 100 de ani.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X