Donațiile britanicilor pentru supraviețuitorii seismelor au depășit 60 de milioane de lire sterline

Donațiile britanicilor la apelul Comitetului de Urgență pentru Dezastre (DEC), pentru ajutorarea oamenilor afectați de cutremurele din Turcia și Siria, au depășit 60 de milioane de lire sterline în doar trei zile, scrie The Guardian.

Suma totală de până acum, de 60,3 milioane de lire sterline, include 5 milioane de lire sterline din partea guvernului britanic.

Directorul executiv al DEC, Saleh Saeed, a declarat: ”Sprijinul acordat în întreaga țară, pe stadioane, pe străzile principale și în comunități, este o dovadă a compasiunii și generozității incredibile a publicului britanic și îi suntem incredibil de recunoscători. Imaginile pe care le-am văzut și auzit cu toții din Turcia și Siria ne-au șocat, iar dorința de a ajuta este uimitoare. Organizațiile caritabile ale DEC intensifică livrarea de ajutoare, știind că au sprijinul publicului britanic (…). Suntem cu toții hotărâți să facem tot ce putem pentru a-i sprijini pe cei afectați, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, și este important să avem sprijinul publicului britanic”.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X