Sistemul de supraveghere aeriană a detectat un balon meteorologic în Sud-Estul României

Sistemul de supraveghere aeriană al Forţelor Aeriene Române a detectat marţi, în jurul orei 12,30, o ţintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluţie asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spaţiul aerian naţional, în Sud-Estul României, transmite MApN (Ministerul Apărării Naționale), citat de Agerpres.

În acest context, arată sursa citată, autorităţile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării obiectului, iar două aeronave MiG-21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe Baza 86 Aeriană Feteşti, în jurul orei 12.40, fiind direcţionate către zona unde a fost semnalată ţinta aeriană.

Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezenţa ţintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord. Aeronavele au fost menţinute în zonă aproximativ 30 de minute, pentru clarificarea deplină a situaţiei aeriene, după care au revenit pe baza aeriană.

Forţele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forţele Aliate, spaţiul aerian naţional şi zona din proximitate, aminteşte MApN.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X