Salvări miraculoase în Turcia, la nouă zile de la cutremur

Două femei au fost scoase dintre dărâmături în oraşul Kahramanmaras din sudul Turciei, iar o mamă şi doi copii au fost salvaţi miercuri din oraşul Antakya, deşi au trecut nouă zile de la seismul devastator din 6 februarie, iar şansele de a mai găsi supravieţuitori sunt foarte mici.

Eforturile de salvare se îndreaptă acum către acordarea de ajutor sinistraţilor, în timp ce multe echipe internaţionale de căutare-salvare s-au retras deja de pe teren.

În cursul zilei de miercuri, o femeie şi copiii ei, au fost scoşi dintre dărâmăturile unui bloc de apartamente din Antakya, la 228 de ore după cutremur, a anunţat agenţia de presă de stat Anadolu, citată de Reuters.

Salvatorii au aplaudat şi s-au îmbrăţişat şi în timp ce o ambulanţă transporta o femeie de 74 de ani salvată în Kahramanmaras, după ce mai devreme în cursul zilei o femeie de 46 de ani a fost salvată în acelaşi oraş aflat în apropierea epicentrului seismului devastator care s-a produs în zorii zilei de 6 februarie.

Operaţiunile de salvare sunt de-acum puţine şi tot mai rar încununate de succes, dar sunt totuşi şi astfel de cazuri-miracol.

Bilanţul combinat al victimelor din Turcia şi Siria a ajuns la peste 41.000 de morţi, iar milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar, mulţi supravieţuitori rămânând fără adăpost la temperaturi de iarnă, foarte scăzute.

Aproximativ 1,6 milioane de persoane se află în prezent în adăposturi de urgenţă în Turcia, iar alte 600.000 au părăsit regiunea sau au fost evacuate.

Autorităţile din Turcia spun că un total de 50.576 de clădiri s-au prăbuşit sau sunt grav avariate în urma celor două seisme devastatoare produse săptămâna trecută, potrivit DPA.

Toate aceste clădiri periculoase trebuie să fie demolate urgent, a avertizat Ministerul Planificării Urbane într-un raport.

Autorităţile au inspectat peste 387.000 de clădiri din cele 10 provincii afectate de cutremur în sud-estul ţării.

În oraşul Gaziantep se află cel mai mare număr de clădiri care trebuie demolate de urgenţă – 12.000 -, urmat de 10.911 de clădiri în Hatay şi 10.777 în Kahramanmaras, se mai precizează în document.

Seismele au fost urmate de 3.858 de replici după data de 6 februarie, 38 dintre ele cu magnitudinea peste 5, a spus Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor (AFAD) într-un mesaj separat. Instituţia sfătuieşte localnicii să nu se apropie de clădirile avariate.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X