Cutremurul din Turcia a fost urmat de peste 6.000 de replici

Devastatorul cutremur de pământ care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici, a anunţat duminică Agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor naturale (AFAD), citată de DPA.

Potrivit AFAD, au fost înregistrate replici seismice „la fiecare trei sau patru minute” după cutremurul iniţial, iar aproximativ 40 dintre ele au avut magnitudini de peste 5, a declarat Orhan Tatar, directorul acestei agenţi, în faţa jurnaliştilor de la Ankara.

Seismele cu magnitudine 7.7 şi 7.6 au fost urmate de mai mult de 6.210 replici.

Specialiştii în seismologie se aşteaptă ca astfel de replici să se producă şi în perioada următoare, afectându-i pe „localnicii deja traumatizaţi”, a mai spus oficialul turc.

El i-a îndemnat pe rezidenţii din zonele afectate să nu se apropie de clădirile avariate şi a adăugat că autorităţile de resort încă analizează distrugerile produse la nivelul infrastructurilor strategice, inclusiv baraje de acumulare şi tuneluri.

Devastatorul seism de la începutul lunii februarie a ucis zeci de mii de oameni, a distrus sau a avariat aproximativ 150.000 de clădiri şi a lăsat alte zeci de mii de persoane fără locuinţe în sud-estul Turciei.

Cutremurele s-au soldat cu 47.000 de morţi, dintre care cel puţin 41.020 pe teritoriul Turciei, conform celui mai recent bilanţ dat publicității de autorități.

În zonele afectate intervin în continuare peste 19.400 de salvatori, iar pentru sinistraţi s-au instalat 216.166 de corturi. Cu excepţia provinciilor Kahramanmaraş şi Hatay, în celelalte provincii căutările au încetat.

Totodată, autoritățile anunță că până în prezent au fost evacuaţi către alte provincii 460.900 de oameni.

“În taberele de sinistraţi cu corturi sau containere, dar şi în casele de oaspeţi publice, sunt găzduite peste un milion de persoane afectate de cutremure”, a afirmat Yunus Sezer, şeful agenţiei guvernamentale AFAD.

Oficialii din cele Turcia și Siria se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească în zilele următoare, întrucât numeroase persoane sunt în continuare dispărute.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X