Două seisme puternice (6,4 şi 5,8) au zguduit din nou nordul Siriei şi provincia turcă Hatay luni seară, cea mai afectată de cutremurul din 6 februarie care a făcut peste 45.000 de morţi în cele două ţări.
În Turcia au fost cel puţin trei morţi, a anunţat seara ministrul de interne Suleyman Soylu. Vicepreşedintele Fuat Oktay raportase anterior că opt persoane au fost rănite de prăbuşirea unor clădiri deja avariate.
În Siria, 47 de persoane au fost rănite la Alep, prinse într-o mişcare de panică în timp ce încercau să fugă, a transmis agenţia Sana. Grupul de salvatori sirieni ai Căştilor Albe evocă peste 130 de răniţi în nordul ţării.
Primul cutremur, cu magnitudinea 6,4 şi cu epicentru Defne, un district din apropiere de Antakya (Turcia), s-a produs la orele 20.04 (17.04 GMT) şi a fost resimţit foarte violent de echipele AFP la Antakya şi Adana, 200 de kilometri spre nord.
A fost urmat trei minute mai târziu de un nou cutremur cu magnitudinea 5,8 la Samandag, un oraş de coastă mai la sud.
Potrivit agenţiei turce de ajutorare Afad, cel puţin alte două seisme cu magnitudinea 5,2 s-au produs în cursul serii. „Replici de-a lungul faliei” anatoliene, şi nu noi „cutremure independente” , a precizat Övgün Ahmet Ercan, inginer în geofizică.
Cutremurul de aseară a provocat scene de haos şi a fost resimțit în Israel, Siria, Egipt și Liban.
Echipele de intervenție aflate încă în oraș merg din casă în casă pentru a vedea dacă e pericol de prăbușire a clădirilor şubrezite de cutremurul de acum două săptămâni.