Ambasadorul SUA la Beijing a cerut Chinei să fie „mai onestă” cu privire la originea virusului Covid-19, relatează BBC. Comentariile ambasadorului Nicholas Burns vin la o zi după ce presa americană a raportat că o agenție federală a constatat că pandemia a pornit probabil dintr-un laborator din Wuhan.
Ministerul chinez de Externe a replicat că originea epidemiei globale „este de natură științifică și nu ar trebui să fie politizată”.
Legăturile dintre Washington și Beijing sunt tensionate de când SUA au doborât un presupus balon chinez de spionaj, în această lună.
Ambasadorul a declarat luni, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț a SUA, că China trebuie „să fie mai sinceră în legătură cu ceea ce s-a întâmplat acum trei ani la Wuhan, cu originea crizei Covid-19”.
Presa americană a relatat duminică că un raport al Departamentului american al Energiei a concluzionat, într-un raport de informații clasificate cu „încredere scăzută”, că virusul provine dintr-un laborator.
Alte agenții americane au tras concluzii diferite, cu grade diferite de încredere în rezultatele lor. În 2021, FBI a concluzionat cu „încredere moderată” că virusul a scăpat dintr-un laborator.
Alte studii sugerează că virusul a făcut saltul de la animale la oameni la piața de fructe de mare și animale sălbatice Huanan din Wuhan.
Un raport neclasificat publicat în octombrie 2021 arată că patru agenții de informații americane au evaluat cu „încredere scăzută” că pandemia a provenit de la un animal infectat sau de la un virus înrudit.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate națională, John Kirby, a declarat luni că încă nu există o concluzie fermă în niciun caz.
„Nu a existat o concluzie definitivă și un consens în cadrul guvernului american cu privire la originile pandemiei Covid-19”, a declarat el reporterilor când a fost întrebat despre raportul departamentului de energie.
Luni, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe a respins din nou teoria originii din laborator.
Mao Ning a cerut anchetatorilor americani să „înceteze să mai defăimeze China și să nu mai politizeze urmărirea originilor”.