Regele Charles al III-lea va face primele vizite de stat în Franța și Germania

Regele Charles al III-lea, însoţit de soţia lui, Camilla, se va deplasa în Franţa şi Germania în perioada 26-31 martie cu ocazia primelor sale vizite în străinătate în calitate de monarh, pentru „a celebra relaţia” dintre Regatul Unit şi cele două ţări, a anunţat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham.

Această deplasare, ce va fi dominată de discuţii despre chestiuni de mediu, reprezintă prima sa vizită în străinătate după ce Charles, în vârstă de 74 de ani, a devenit rege pe 8 septembrie 2022.

Atunci când era prinţ moştenitor, el a realizat deja 34 de vizite oficiale în Franţa şi 28 în Germania.

„Aceste vizite vor celebra relaţiile Marii Britanii cu Franţa şi Germania, marcând istoriile noastre, cultura noastră şi valorile noastre comune”, precizează comunicatul dat publicităţii de Buckingham Palace.

„Ea va fi, de asemenea, o bună ocazie pentru a ne îndrepta atenţia spre viitor şi pentru a demonstra numeroasele modalităţi în care Regatul Unit acţionează în parteneriat cu Franţa şi Germania”, se afirmă în acelaşi comunicat, care citează mai ales lupta împotriva schimbărilor climatice şi reacţia la conflictul din Ucraina.

Charles al III-lea, care vorbeşte limba franceză, şi Camilla vor vizita Franţa între 26 şi 29 martie. La Paris, ei vor participa alături de preşedintele Emmanuel Macron şi soţia acestuia, Brigitte, la o ceremonie de comemorare în faţa Arcului de Triumf din Paris. Regele britanic va susţine un discurs în faţa Senatului francez. Un banchet de stat este programat la Palatul Versailles în onoarea lor, pe 27 martie. În data de 28 martie, Charles şi Camilla se vor deplasa la Bordeaux, un oraş din sud-vestul Franţei. Regele britanic va vizita zonele devastate de incendiile de vegetaţie din vara anului trecut şi va efectua, de asemenea, o vizită într-o fermă viticolă bio.

„Această vizită de stat, prima întreprinsă de suveran înaintea încoronării sale, reprezintă o onoare făcută Franţei şi ilustrează profunzimea legăturilor istorice care unesc popoarele noastre. Ea simbolizează, totodată, relaţia de prietenie şi de încredere dintre preşedintele Republicii Franceze şi Majestatea Sa Regele, care au colaborat strâns în trecut pentru protejarea biodiversităţii şi în cadrul luptei împotriva schimbărilor climatice”, a precizat Palatul Elysée într-un comunicat.

În Germania, între 29 şi 31 martie, cuplul regal britanic se va deplasa la Berlin şi, apoi, la Hamburg. Regele Charles al III-lea va susţine un discurs în Bundestag, parlamentul federal german. El se va întâlni şi cu refugiaţi din Ucraina, sosiţi de curând în Germania.

La Hamburg, regele britanic, pasionat de conceptul dezvoltării durabile, va purta discuţii cu specialişti din domeniul tehnologiilor verzi.

Primele vizite de stat ale regelui Charles al III-lea vor avea loc cu doar câteva săptămâni înaintea încoronării sale, care va avea loc pe 6 mai la Abaţia Westminster din Londra. Ele se vor desfăşura la scurt timp după prima vizită în Franţa a prim-ministrului Regatului Unit, Rishi Sunak, pe 10 martie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X