Joe Biden și Ursula von der Leyen se vor întâlni la Washington săptămâna viitoare

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, o va primi săptămâna viitoare la Washington DC pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au anunțat joi atât Casa Albă, cât și Comisia Europeană.

Cei doi lideri urmează să se întâlnească vineri, 10 martie, și să treacă în revistă ,,cooperarea solidă” dintre SUA și UE în susținerea Ucrainei pe fondul războiului acesteia cu Rusia. Potrivit Casei Albe, printre alte subiecte pe care Biden și Von der Leyen urmează să le abordeze se numără abordarea crizei climatice prin investiții în tehnologii curate, securitatea energetică europeană și ,,provocările internaționale în materie de securitate”, inclusiv cele presupuse a fi reprezentate de China.

,,Ei vor discuta, de asemenea, despre coordonarea dintre SUA și UE pentru a combate criza climatică prin investiții în tehnologii curate bazate pe lanțuri de aprovizionare sigure” , se arată în comunicat.

Von der Leyen se va deplasa în Canada pentru a se întâlni cu premierul Justin Trudeau în prima parte a săptămânii și apoi va continua spre Washington.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X