Biletele pentru finala concursului Eurovision, epuizate în 36 de minute

Biletele pentru marea finală a concursului Eurovision 2023, organizat la Liverpool, în Marea Britanie, s-au epuizat în puţin peste 30 de minute, marţi, au anunţat organizatorii, informează Agerpres.

Marea Britanie găzduieşte cea de-al 67-a ediţie a concursului Eurovision în locul Ucrainei, câştigătoarea competiţiei de anul trecut. Ca urmare a invaziei în curs a Rusiei asupra Ucrainei, Kievul a predat îndatoririle de gazdă Marii Britanii, care s-a clasat pe poziţia secundă la Eurovision Song Contest 2022.

Biletele pentru marea finală au avut preţuri cuprinse între 160 şi 380 de lire sterline (192-456 de dolari americani), iar cele puse în vânzare pentru cele două semifinale au avut preţuri cuprinse între 90 şi 290 de lire sterline.

Aproximativ 3.000 de bilete pentru cele nouă spectacole în total – şase repetiţii, două semifinale şi marea finală – vor fi disponibile pentru ucrainenii strămutaţi în Marea Britanie în schimbul a 20 de lire sterline pe bilet, a anunţat guvernul britanic luna trecută, notează Reuters.

Biletele pentru concursul Eurovision organizat în acest an la Liverpool au fost puse în vânzare marţi. În funcţie de spectacol, fanii pot achiziţiona patru până la şase bilete de persoană.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X