Planul roşu de intervenţie activat în România, după anunţarea deraierii unui tren 

Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, după anunţarea deraierii unui tren în judeţul Teleorman, însă accidentul nu s-a confirmat, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„În jurul orei 4,00, un apel la 112 anunţa un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în judeţul Teleorman, între Roşiorii de Vede şi Măldăeni. Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la faţa locului. Odată ajunse, forţele de intervenţie au constatat că accidentul feroviar nu se confirmă”, se arată într-o informare transmisă luni de IGSU.

Conform aceleiaşi surse, trenul, care circula pe ruta Arad – Bucureşti Nord, s-a oprit brusc. Mai multe persoane au fost evaluate la faţa locului de echipajele medicale, trei victime fiind transportate la spital.

„La acest moment, călătorii sunt transportaţi cu două microbuze ISU către gara din Roşiorii de Vede”, mai anunţă IGSU, menţionând că Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X