HSBC a cumpărat filiala britanică a Silicon Valley Bank

Banca HSBC a cumpărat filiala britanică a Silicon Valley Bank (SVB), după colapsul acesteia, săptămâna trecută, printr-un plan de salvare privat facilitat de Guvernul Marii Britanii şi Banca Angliei, a anunţat, luni, Executivul britanic, citat de agenţia EFE.

„Vânzarea privată” va fi realizată fără să fie implicaţi „contribuabilii ” britanici în această salvare, a precizat ministrul Economiei, Jeremy Hunt.

„Dimineaţa aceasta, Guvernul şi Banca Angliei au facilitat o vânzare privată a Silicon Valley Bank UK către HSBC. Depozitele vor fi protejate, fără sprijinul contribuabililor. Am spus că ne vom îngriji de sectorul nostru tehnologic şi am acţionat cu urgenţă pentru a respecta această promisiune”, a spus Hunt, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

Într-un comunicat remis Bursei din Hong Kong, unde este cotată, HSBC, cea mai mare bancă din Europa şi care operează în principal pe piaţa asiatică, estimează la circa 1,400 miliarde lire (1,694 miliarde dolari, 1,581 miliarde euro) capitalul tangibil al filialei britanice a SVB.

Clienţii persoane fizice şi companiile care au depozite la SVB UK vor putea avea acces la ele în mod normal, a subliniat Executivul.

Totodată, într-un comunicat, Banca Angliei a semnalat că, după consultări cu Departamentul pentru Tezaur şi reglementatorii din sectorul financiar, banca centrală „a luat decizia de vânzare a Silicon Valley Bank UK Limited (SVBUK), filiala britanică a băncii americane, către HSBC UK Bank Plc (HSBC)”.

„Această măsură a fost luată pentru stabilizarea SVBUK, asigurând continuitatea serviciilor bancare, minimizând întreruperile în sectorul tehnologic al Regatului Unit şi sprijinind încrederea în sistemul financiar. Banii tuturor celor care au depozite la SVBUK sunt în siguranţă şi protejaţi care urmare a acestei tranzacţii. Operaţiunile SVBUK vor continua în mod normal şi clienţii nu vor observa nicio modificare”, a precizat Banca Angliei.

Clienţii pot comunica cu SVBUK prin intermediul canalelor obişnuite, a adăugat sursa citată.

SVB, cu sediul în California (SUA), a anunţat miercurea trecută că este în căutarea unei majorări de capital pentru a face faţă dificultăţilor financiare, care au făcut-o să renunţe la investiţii în valoare de circa 21 miliarde de dolari.

Anunţul a determinat mulţi clienţi să îşi retragă fondurile, ulterior, vineri, reglementatorii fiind nevoiţi să închidă banca din cauza lipsei de lichidităţi.

Subsidiara britanică a SVB a declarat anterior că va intra în insolvență începând de duminică seara

Banca Angliei a declarat că Silicon Valley Bank UK va înceta să mai facă plăți sau să accepte depozite între timp, iar această mișcare va permite deponenților individuali să primească până la 85.000 de lire sterline de la sistemul de asigurare a depozitelor din Marea Britanie.
„SVBUK are o prezență limitată în Marea Britanie și nu are funcții critice de sprijinire a sistemului financiar”, a adăugat BoE. Pe lângă faptul că a fost o lovitură majoră pentru industria tehnologică, prăbușirea SVB a stârnit îngrijorări cu privire la riscurile mai largi cu care se confruntă băncile, în condițiile în care creșterile rapide ale ratelor dobânzilor au afectat piețele de obligațiuni.

Băncile centrale din întreaga lume- inclusiv Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei- au crescut puternic costurile de împrumut în ultimul an, în încercarea de a limita inflația. Însă, pe măsură ce ratele cresc, valoarea portofoliilor de obligațiuni existente scade de obicei. Aceste scăderi înseamnă că multe bănci se află în situația de a înregistra pierderi potențiale semnificative- deși, în mod normal, modificarea valorii nu ar reprezenta o problemă decât dacă alte presiuni forțează firmele să vândă participațiile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X