Avertizare MAE pentru românii care vor să ajungă în Marea Britanie 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în perioada 15 – 16 martie, poliţia de frontieră britanică (Border Force) a anunţat o acţiune grevistă.

Vor fi afectate toate punctele de trecere a frontierei pentru intrările maritime şi aeroportuare din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, precizează MAE, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, persoanele care urmează să călătorească dinspre sau înspre Marea Britanie, în perioada menţionată, sunt atenţionate că timpii de aşteptare ar putea fi mai lungi la controlul de frontieră.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să ia legătura cu operatorii companiilor de transport pentru a obţine informaţii în timp real, dar şi să verifice situaţia curentă înainte de a se deplasa spre porturi, iar pentru informaţii suplimentare, să consulte pagina web https://www.gov.uk/government/news/arrivals-to-the-uk-told-to-prepare-for-disruption-on-15-march .

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Londra: +44(0)2087414311; +44(0)2087413252; +44(0)2087413955; +44(0)2087413464; +44(0)2087418707; +44(0)2087416657; +44(0)2087418211; +44(0)2087412372, Consulatului General al României la Edinburgh: +44(0)1315249491; +44(0)1315249492, Consulatului General al României la Manchester: +44(0)1612360478; +44(0)1612375513; +44(0)1612369687; +44(0)1612368995, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Consulatului General al României la Londra: +447738716335.

MAE recomandă consultarea paginilor web http://londra.mae.ro , https://edinburgh.mae.ro , https://manchester.mae.ro  şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

De asemenea, MAE a emis o atenţionare de călătorie și pentru românii care se află sau vor să călătorească în Franța. Circulaţia feroviară, transportul public şi zborurile vor fi perturbate de o grevă generală.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că, în cursul zilei de miercuri, este anunţată o grevă generală, context în care sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercites, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar).

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X