Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat, miercuri, dispariţia a aproximativ 2,5 tone de uraniu natural dintr-un sit din Libia, potrivit unui comunicat remis AFP.
În timpul unei vizite de marţi, inspectorii ONU „au descoperit că 10 containere cu aproximativ 2,5 tone de uraniu natural sub formă de concentrat de uraniu („tort galben”) nu erau prezente acolo unde au fost declarate de autorităţi”, a scris într-un raport către statele membre, directorul general Rafael Grossi.
AIEA precizează că va efectua verificări „suplimentare” pentru „clarificarea circumstanţelor dispariţiei acestui material nuclear şi a locaţiei sale actuale”.
Nu sunt date detalii pe situl în cauză.
Libia şi-a abandonat programul de dezvoltare a armelor nucleare în 2003, sub egida fostului lider Muammar Gaddafi.
De la căderea sa în 2011, după 42 de ani de dictatură, ţara a fost înfundată într-o criză politică majoră, cu puteri rivale bazate în Est şi Vest, o multitudine de miliţii, mercenari împrăştiaţi în toată ţara, pe un fundal de interferenţă străină.
Două guverne se luptă pentru putere, unul cu sediul la Tripoli (vest) şi recunoscut de ONU, celălalt susţinut de omul puternic din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar.