Joe Biden promulgă o lege de transparenţă privind originile pandemiei de COVID-19

Preşedintele american Joe Biden a anunţat luni într-un comunicat că a promulgat o lege care permite declasificarea unor documente referitoare la originile pandemiei de COVID-19, apărută în China.

„Trebuie să mergem până la capătul lucrurilor în ce priveşte originile pandemiei de COVID-19 pentru a ne asigura că putem preveni mai bine viitoarele pandemii”, a declarat Joe Biden.

„Administraţia mea va declasifica şi va publica cât mai multe informaţii posibile”, respectând, însă, „securitatea naţională”, a promis preşedintele Statelor Unite.

Prezentat iniţial de opoziţia republicană, acest text a făcut în cele din urmă obiectul unui consens masiv cu democraţii, pentru că fost votat în unanimitate de Camera Reprezentanţilor – cu majoritate conservatoare.

Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a creat diviziuni partizane deosebit de profunde în Statele Unite, fie, de exemplu, în privinţa vaccinării, fie a măsurilor preventive.

Directorul FBI, Christopher Wray, a estimat recent că un accident produs într-un laborator din Wuhan, în China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei de COVID-19, la scurt timp după ce o ipoteză similară a fost avansată de Departamentul american pentru Energie.

Asta a determinat în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii să le ceară americanilor să comunice informaţiile pe care le deţin despre originile COVID-19.

Comunitatea ştiinţifică rămâne împărţită între susţinătorii ipotezei transmiterii prin animal intermediar şi cei care susţin teza unei scurgeri dintr-un laborator din Wuhan.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X