O nouă zi de grevă generală în Franța

O nouă grevă generală are loc în Franța, astăzi. Sunt așteptate perturbări ale circulației feroviare naționale, locale și internaționale.

Sunt anunțate proteste uriașe în mai multe orașe din Franța, printre care Paris, Marseille, Lyon, Nice, Strasbourg, Bordeaux, din cauza reformei pensiilor care prevede eliminarea pensiilor speciale și creșterea vârstei de pensionare, potrivit presei franceze.

Sunt așteptate perturbări ale circulației feroviare naționale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) și internaționale (Thalys, Eurostar).

De asemenea, transportul public urban ar putea fi perturbat ca urmare a grevei șoferilor din acest domeniu, precum și din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstrațiilor planificate în orașe. Pentru prognoze ale traficului, autoritățile franceze recomandă consultarea site-urilor rețelei de transport, precum și site-ul RATP, https://www.ratp.fr/, pentru detalii privind circulația din regiunea pariziană.

Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle și Orly) au anunțat că se vor alătura apelului la greve, ca și controlorii aerieni și personalul Air France (FNIC-CGT și CGT Air France), ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian. Pasagerii Air France vor fi anunțați prin SMS despre eventuale anulări sau întârzieri ale zborurilor. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-ul: https://www.parisaeroport.fr/.

Totodată, sunt așteptate perturbări ale circulației feriboturilor către Regatul Unit și insula Corsica, ca urmare a grevei federației CGT din porturi și docuri.

În anumite sectoare, inclusiv în transportul public, este posibilă prelungirea grevei și după această dată.

Sindicatele franceze nu vor să renunțe la proteste, chiar dacă legea de reformă a pensiilor a fost deja adoptată. Oamenii sunt nemulțumiți de legea care prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și majorarea perioadei de cotizare la 43 de ani.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X