Prinţul Harry s-a prezentat luni dimineaţă la Curtea Supremă din Londra, unde se desfăşoară o audiere în cadrul procesului intentat companiei care publică tabloidul Daily Mail, Associated Newspaper (ANL), acuzată de mai multe celebrităţi că a obţinut o serie de informaţii personale într-o manieră ilegală, informează AFP şi Reuters.
Imaginile difuzate de postul de ştiri Sky News l-au arătat pe prinţul britanic, în vârstă de 38 de ani, în timp ce cobora dintr-un microbuz şi intra în clădire, unde, în cadrul unor audieri ce vor dura timp de patru zile, compania care publică Daily Mail va încerca să stopeze cercetările legale demarate de fiul cel tânăr al regelui Charles al III-lea, cântăreţul Elton John şi actriţa Liz Hurley. Printre reclamanţi se află şi soţul cântăreţului Elton John, producătorul de film David Furnish, şi actriţa Sadie Frost.
Însă unul dintre cei mai notabili acuzatori este, probabil, Doreen Lawrence, mama adolescentului de culoare Stephen Lawrence, care a fost ucis în 1993 în urma unui atac rasist. Ea a primit ulterior titlul de baroneasă pentru campaniile sale umanitare.
Tabloidul Daily Mail a militat pentru aducerea asasinilor fiului ei în instanţă şi a afirmat că acuzaţiile care o implică sunt „îngrozitoare şi complet nefondate”.
Apariţia surprinzătoare la Londra a prinţului Harry, care se deplasează doar în mod excepţional în Regatul Unit, are loc cu puţin timp înaintea ceremoniei de încoronare a noului suveran britanic, programată în data de 6 mai. Stabiliţi în Statele Unite după ce au părăsit cu mare scandal familia regală în 2020, Harry şi soţia lui, Meghan, au fost invitaţi să asiste la ceremonie, dar nu au anunţat deocamdată în mod public dacă vor da curs acestei invitaţii.
În cadrul procedurii judiciare demarate la Londra, şase persoane au acuzat ANL – care publică Daily Mail, The Mail on Sunday şi Mail Online – că a folosit detectivi privaţi pentru a le intercepta telefoanele mobile, că a plasat microfoane în reşedinţele şi automobilele lor şi că a mituit poliţişti pentru a obţine informaţii confidenţiale.
Atunci când procedura a fost anunţată la începutul lunii octombrie 2022, grupul media a respins „total şi fără ambiguitate aceste defăimări groteşti, care nu par a fi altceva decât o tentativă planificată şi orchestrată pentru a atrage titlurile din Daily Mail în scandalul interceptărilor telefonice vizând articole vechi de 30 de ani”.
Presa tabloidă din Regatul Unit a fost zguduită în urmă cu zece ani de mai multe scandaluri provocate de interceptările ilegale practicate la începutul anilor 2000.
Prinţul Harry a dat deja în judecată Mail on Sunday pentru defăimare din cauza unui articol ce viza aranjamentele sale de securitate şi a câştigat anul trecut despăgubiri din partea aceluiaşi supliment duminical după o altă acuzaţie de defăimare.
Soţia lui, Meghan, a câştigat şi ea în 2021 un proces intentat ANL pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate după tipărirea unei scrisori adresate tatălui ei. Prinţul Harry este aşteptat să se prezinte la tribunal în luna mai pentru a depune mărturie într-un proces intentat pentru defăimare unui alt tabloid, Daily Mirror, în urma unor acuzaţii de interceptări telefonice ilegale.
Intruziunea mass-media a fost unul dintre motivele pe care Harry şi Meghan le-au invocat atunci când au renunţat la îndatoririle lor oficiale în cadrul familiei regale britanice şi s-au mutat în California pentru a-şi construi noi vieţi şi cariere.