STUDIU – Un consum ridicat de alimente bogate în magneziu, asociat unei mai bune sănătăţi cerebrale

Cercetătorii australieni au asociat un aport ridicat de magneziu cu o sănătate cerebrală mai bună pe parcursul vieţii, informează Xinhua.

Potrivit unui studiu, o echipă de la Neuroimaging and Brain Lab din cadrul Universităţii Naţionale din Australia (ANU) a descoperit că un consum ridicat de alimente bogate în magneziu cum ar fi spanacul şi nucile ar putea reduce riscul dezvoltării demenţei.

Oamenii de ştiinţă au studiat peste 6.000 de persoane sănătoase din punct de vedere cognitiv cu vârste cuprinse între 40 şi 73 de ani din Marea Britanie pe o perioadă de 16 luni.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că în cazul persoanelor care consumă peste 550 mg de magneziu zilnic, vârsta creierului lor este, la 55 de ani, cu un an mai mică în comparaţie cu cei care au un aport normal de magneziu de 350 mg zilnic.

Khawlah Alateeq, autoarea principală a studiului, a precizat că, potrivit studiului, efectele preventive ale unui aport alimentar mai ridicat de magneziu ar putea începe la persoanele cu vârsta în jur de 40 de ani sau mai devreme.

”Studiul nostru arată că o creştere de 41% în aportul de magneziu ar putea duce la o pierdere mai redusă a volumului cerebral asociată cu înaintarea în vârstă, ceea ce înseamnă o funcţie cognitivă mai bună şi un risc mai scăzut sau întârziat de debut al demenţei mai târziu în viaţă. Cercetarea scoate în evidenţă beneficiile potenţiale ale unei diete bogate în magneziu şi rolul pe care acesta îl îndeplineşte în promovarea sănătăţii celebrale.”, a spus ea într-un comunicat de presă.

Femeile, în special cele aflate în postmenopauză, beneficiază mai mult, potrivit studiului, de efectele neuroprotectoare ale unei diete bogate în magneziu în comparaţie cu bărbaţii.

Erin Walsh, coautoare a studiului, a precizat că raportul ar putea duce la dezvoltarea intervenţiilor de sănătate publică în scopul îmbunătăţirii sănătăţii cerebrale şi a reducerii riscurilor apariţiei demenţei cu ajutorul dietei.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în prezent peste 55 de milioane de persoane suferă de demenţă la nivel global, cea mai răspândită formă fiind boala Alzheimer.

Experţii au avertizat că numărul cazurilor este estimat să se tripleze până la 150 de milioane înainte de 2050.

”Întrucât nu există un tratament pentru demenţă, iar dezvoltarea tratamentelor farmacologice nu au avut succes în ultimii 30 de ani, s-a sugerat ca prevenţia să primească o atenţie mai mare”, a spus Walsh.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X