Partidul Laburist britanic, principala formaţiune de opoziţie, i-a blocat fostului său lider Jeremy Corbyn candidatura la viitoarele alegeri parlamentare, în contextul în care succesorul său Keir Starmer caută o ruptură clară de aripa de stânga a partidului.
Un purtător de cuvânt laburist a anunţat că organismul de conducere al partidului, Comitetul Executiv Naţional, a aprobat o moţiune propusă de Starmer şi care a trecut cu 22 de voturi pentru şi 12 împotrivă. Aceasta înseamnă că depinde acum de Corbyn dacă va decide să candideze ca independent.
De când a devenit lider în 2020, Starmer a încercat să mute partidul spre centru, spunându-le susţinătorilor lui Corbyn luna trecută că, dacă nu le convin schimbările, ”nimeni nu vă forţează să rămâneţi”, relatează Agerpres.
Corbyn, un socialist veteran în vârstă de 73 de ani, reprezintă din 1983 circumscripţia londoneză Islington North, unde păstrează un sprijin semnificativ.
El a obţinut unele succese electorale în 2017, dar în 2019 a condus partidul spre cea mai grea înfrângere începând din anii 1930.
Următoarele alegeri generale trebuie să aibă loc cel târziu în ianuarie 2025.
Corbyn a fost suspendat din partid în 2020 pentru că ar fi sugerat că plângerile de antisemitism în interiorul partidului în timpul şefiei sale au fost ”dramatic exagerate” din motive politice.
Deşi calitatea de membru i-a fost restabilită ulterior, Starmer a refuzat să-i permită să se alăture grupului parlamentar laburist, aşa încât Jeremy Corbyn este acum deputat independent.
Momentum, un grup înfiinţat pentru a-l susţine pe Corbyn, a descris decizia de interzicere a candidaturii acestuia drept ”o zi neagră pentru democraţie”. Corbyn criticase luni moţiunea ca ”subminând democraţia internă de partid”.
Partidul Laburist s-a bucurat de un avans de două cifre în sondaje în faţa conservatorilor începând de anul trecut.
Decalajul în sondaje s-a menţinut timp de mai multe luni, dar rata de aprobare a conservatorilor a început să îşi revină după ce şefa guvernului, Liz Truss, a fost înlocuită cu Rishi Sunak, care a obţinut unele succese, precum renegocierea unui acord comercial post-Brexit pentru Irlanda de Nord.
Sursa foto: BBC