Operaţiune majoră de securitate la Belfast înaintea sosirii lui Joe Biden

Zeci de poliţişti şi vehicule ale serviciilor secrete au descins marţi dimineaţă la Belfast, în Irlanda de Nord, într-o operaţiune majoră de securitate înaintea vizitei preşedintelui american Joe Biden.

Avionul Air Force One a aterizat pe aeroportul internaţional din Belfast în cursul serii de marţi, dând startul vizitei de patru zile a lui Biden pe insulă, în provincia britanică Irlanda de Nord şi în Republica Irlanda.

Vizita a fost programată pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la Acordul din Vinerea Mare, care în mare parte a pus capăt celor trei decenii de violenţe.

În pregătirea vizitei, o uriaşă operaţiune de securitate a fost declanşată de ambele părţi ale frontierei, populaţia fiind avertizată să se aştepte la întârzieri în zonele pe care le va vizita preşedintele american.

Bedford Street, principala arteră spre centrul oraşului Belfast, a fost închisă pentru trafic, împreună cu străzile laterale din jurul Grand Central Hotel.

Strada a rămas deschisă pentru pietoni, în timp ce zeci de poliţişti şi numeroase vehicule blindate au umplut zona.

Câteva vehicule ale poliţiei au înconjurat Universitatea Ulster, unde Biden va vizita miercuri clădirea nouă, înainte de a pleca spre Republica Irlanda.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X