Şefii diplomaţiilor americană şi britanică, aflaţi la un summit G7 în Japonia, au lansat luni un apel la ”încetarea imediată” a violenţelor în Sudan, unde luptele între paramilitari şi armata regulată s-au soldat până acum acum aproape 100 de morţi, transmite AFP.
”Există o puternică îngrijorare pe tema luptelor, a violenţei din Sudan, a ameninţării pe care aceasta o reprezintă pentru civili, pentru naţiunea sudaneză şi, potenţial, chiar pentru regiune”, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, după o întâlnire cu ministrul de externe britanic, James Cleverly.
Cel puţin 97 de civili au fost ucişi în Sudan, unde tiruri şi explozii zguduiau fără întrerupere capitala Khartoum luni dimineaţă, în a treia zi de lupte între armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi puternica forţă paramilitară a generalului Mohamed Hamdane Daglo.
”Le cerem să dea prioritate păcii, să pună capăt luptelor şi să reia negocierile”, a spus Blinken.
”Toţi partenerii noştri sunt ferm convinşi de necesitatea încetării imediate a focului şi reluării discuţiilor”, a adăugat secretarul de stat.
Aceste discuţii ”erau foarte promiţătoare, punând Sudanul pe calea unei tranziţii complete spre un guvern condus de civili”, a spus Blinken de la Karuizawa, în Japonia.
”Sudanezii vor ca militarii să reintre în cazărmi. Ei vor democraţie. Ei vor un guvern condus de civili. Sudanul trebuie să regăsească această cale”, a subliniat Blinken.