Manchester City s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal după ce a terminat la egalitate cu Bayern Munchen, 1-1 (0-0), miercuri seara, în deplasare, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei.
City, care în tur a câştigat cu 3-0, a controlat tactic jocul de pe Allianz Arena, în care Bayern a reuşit doar să evite o nouă înfrângere.
În semifinalele competiţiei, Manchester City o va întâlni pe deţinătoarea trofeului, Real Madrid. Cele două formaţii s-au înfruntat şi în semifinalele ediţiei trecute, când calificarea s-a decis după prelungiri, pe Estadio Santiago Bernabeu.
Aceasta este a treia semifinală consecutivă de Champions League pentru Guardiola cu City, după ce a reuşit şi în mandatul său de la Bayern (2013-2016). Tehnicianul catalan visează la primul său trofeu în Champions League cu Manchester City, după finala pierdută în 2021 în faţa formaţiei Chelsea şi după cele două trofee câştigate cu FC Barcelona (2009, 2011).
Inter Milano s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal după ce a terminat la egalitate cu Benfica Lisabona, 3-3 (1-1), miercuri seara, pe San Siro, în manşa secundă a sferturilor de finală.