”Piatra Destinului” a plecat vineri, în urma unei ceremonii la Castelul Edinburgh, din Scoţia, pentru prima oară după un sfert de secol, o piesă centrală a încoronării regelui Charles al III-lea, la 6 mai, şi este adusă la Abaţia Westminster, la Londra.
Piatra, un simbol străvechi al monarhiei scoțiene, a fost confiscată de regele Edward I al Angliei la sfârșitul secolului al XIII-lea și dusă la Westminster Abbey, potrivit BBC.
A rămas în Anglia timp de 700 de ani și a fost folosită la ceremoniile de ămcoronare.
Piatra a fost returnată pentru a fi expusă permanent în Scoția în 1996, dar s-a convenit ca aceasta să se întoarcă la Westminster Abbey pentru orice ceremonie de încoronare viitoare.
Piatra Destinului de 150 kg, cunoscută și sub numele de Piatra din Scone, are o lungime de 66 cm, o lățime de 42 cm și o înălțime de 27 cm.
A fost folosită pentru încoronarea regilor scoțieni timp de sute de ani, înainte de a fi luată de Edward I al Angliei în 1296, în timpul Războaielor de Independență.
El a făcut din piatră parte dintr-un scaun de încoronare sculptat în stejar, care a fost folosit de atunci în timpul inaugurării a 26 de regi și regine la Westminster Abbey.
Piatra a rămas în Anglia timp de sute de ani, până în ziua de Crăciun din 1950, când patru studenți din Glasgow au pătruns în Westminster Abbey și au luat-o înapoi în Scoția.
Ei au fost conduși de Ian Hamilton, care dorea să facă o declarație despre autonomia scoțiană.
Hamilton, care a murit anul trecut, a declarat pentru BBC într-un interviu: „Piatra Destinului este o icoană a Scoției. Într-una dintre multele invazii ale englezilor în Scoția, au luat simbolul națiunii noastre. Aducerea lui înapoi a fost un gest foarte curajos”.
Piatra a reapărut câteva luni mai târziu, la 800 de kilometri distanță, în Arbroath Abbey – un loc care a fost important pentru istoria independenței Scoției.
La 11 aprilie 1951, a fost readusă la Westminster Abbey, iar doi ani mai târziu a fost folosită la încoronarea reginei Elisabeta, care a fost transmisă live la TV.
În iulie 1996, regina, împreună cu prim-ministrul John Major, a fost de acord ca piatra să fie returnată Scoției.
În prezent, aceasta se află alături de bijuteriile coroanei Scoției în Sala Coroanei din Castelul Edinburgh.
În vederea pregătirii plecării sale temporare la Londra, a avut loc o procesiune ceremonială din Sala Mare a castelului, condusă de Lordul Lyon King of Arms – reprezentantul monarhului în Scoția.
De asemenea, primul ministrul Scoției, Humza Yousaf, a fost prezent în calitatea sa de Păstrător al Marelui Sigiliu al Scoției.