Vaticanul este implicat într-o misiune de pace pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, a declarat duminică seară Papa Francisc, potrivit Reuters.
„Există o misiune în desfășurare acum, dar nu este încă publică. Când va fi publică, o voi dezvălui”, a declarat papa jurnaliștilor în timpul zborului spre casă după vizita de trei zile în Ungaria.
„Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor de comunicare. Nu se poate obține niciodată pacea prin închiderea acestora. … Așa ceva nu este ușor”, a spus Suveranul Pontif.
Papa a adăugat că a vorbit despre situația din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban și cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Budapesta.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a declarat anterior că vrea să viziteze Kievul, dar și Moscova într-o misiune de pace.
Toată lumea este interesată să se ajungă la pace, a conchis Pontiful.