Reprezentanții caselor regale, liderii mondiali și înalți demnitari au început să sosească la Palatul Buckingham

Reprezentanți ai caselor regale, lideri mondiali și o serie de demnitari de peste mări și țări au început să sosească la Palatul Buckingham în această seară pentru o recepție strălucitoare găzduită de regele Charlesal III-lea și regina Camilla în noaptea dinaintea încoronării sale istorice la Westminster Abbey.

Aproximativ 100 de șefi de stat vor fi la Londra la ceremonia de mâine, la care urmează să participe reprezentanți internaționali din 203 țări.

Regina Letizia a Spaniei, președintele Franței Emmanuel Macron, președinții Germaniei și Italiei, Frank-Walter Steinmeier și Sergio Mattarella și prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif se vor număra printre cei din Westminster Abbey.

Jill Biden îl reprezintă pe soțul ei, președintele american Joe Biden.

Preşedintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, participă vineri, la Londra, la recepţia oferită de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham.

Anterior, Charles s-a întâlnit cu lideri din Commonwealth of Nations, asociațiile de voluntari din 56 de țări pe care le conduce și a susținut un prânz pentru primii miniștri și reprezentanți regali din țările unde este șef de stat, inclusiv Australia și Canada.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X