Maia Sandu s-a întâlnit cu moldovenii stabiliţi în Marea Britanie

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, aflată la Londra cu ocazia încoronării Regelui Charles al lll-lea, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliţi în Marea Britanie, declarându-se impresionată de interesul lor pentru realităţile de acasă şi de emoţiile cu care vorbesc despre Moldova. Ea i-a îndemnat pe aceştia să-şi încurajeze rudele de acasă să participe pe 21 mai la Adunarea ,,Moldova Europeană”, de la Chişinău.

”Am avut în această seară o discuție caldă cu cetățenii noștri stabiliți în Marea Britanie. Am rămas impresionată, ca de fiecare dată când mă întâlnesc cu oamenii noștri care locuiesc în afara țării, de interesul lor pentru realitățile de acasă și de emoțiile cu care vorbesc despre Moldova.
Am răspuns la mai multe întrebări despre oportunitățile de investiții și programele de sprijin pentru afacerile mici și mijlocii, despre reforma justiției și eforturile de luptă cu corupția și, mai ales, despre viitorul european al țării noastre, viitor pe care îl construim împreună.
I-am îndemnat pe toți cei prezenți să-și încurajeze rudele de acasă să participe pe 21 mai la Adunarea ,,Moldova Europeană”, zi în care vom spune cu toții, împreună, care ne este alegerea: o țară dezvoltată, liberă și europeană, o țară primitoare și bună pentru toți oamenii săi.” a spus Maia Sandu.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X