Prinţul Harry al Marii Britanii i-a adus luni un omagiu extrem de personal bunicii sale, regretata regină Elisabeta a II-a, subliniind cât de mult preţuieşte timpul pe care l-a petrecut alături...
Charles al III-lea a fost proclamat oficial duminică rege în capitala Scoţiei, Edinburgh. Noul monarh, în vârstă de 73 de ani, a fost proclamat oficial rege şi la Cardiff (Ţara Galilor) şi...
Prinţul William a declarat duminică că este onorat că a primit titlul de prinț de Wales cu prilejul unei convorbiri cu prim-ministrul Ţării Galilor, Mark Drakeford, a precizat Palatul...
Britanicii care deplâng moartea reginei Elisabeta a II-a sunt sfătuiţi să nu aducă ursuleţi de pluş, baloane sau să aprindă lumânări printre omagiile florale dedicate reginei. The Royal...
Prinţul şi Prinţesa de Wales au fost însoţiţi de Ducele şi Ducesa de Sussex într-o plimbare la Castelul Windsor, fiind primul lor angajament sub noile lor titluri. Prinţul William,...
Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial şef de stat în Australia, Noua Zeelandă şi Canada în ceremonii care au avut loc duminică în capitalele acestor naţiuni, transmit agenţiile...
Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a va fi transferat de la Castelul Balmoral, din Scoţia, unde a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în capitala Scoţiei,...
Astăzi, 11 septembrie, SUA comemorează 21 de ani de la sângeroasele atacuri teroriste comise asupra turnurilor gemene de la World Trade Center și clădirii Pentagonului. Pe data de 11 septembrie...
William, Prinţul de Wales, moştenitorul tronului britanic, i-a adus un omagiu bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a, într-o declaraţie publicată sâmbătă de Palatul Kensington şi redată...
Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care a murit la 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00, la Westminster Abbey din Londra....
Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte www.notary21.co.uk