Sindicatul Verdi din Germania a convocat luni o grevă de o zi a personalului de securitate aeriană de pe aeroportul din Berlin, ca parte a unei dispute salariale în curs. Drept urmare, aeroportul...
Companiile aeriene din Europa se pregătesc pentru întreruperi ale călătoriilor de Paște marcate de greve și anulări, într-un test major al capacității industriei de a preveni repetarea...
Aeroportul german Berlin-Brandenburg a anunțat că aproape toate zborurile vor fi probabil anulate miercuri din cauza unei greve declanșate de personalul de la sol, potrivit Anadolu. ”În...
Mai multe zboruri din şi spre Londra au fost anulate sau redirecţionate după ce ninsoarea abundentă din weekend şi ceaţa îngheţată au provocat închiderea a trei mari aeroporturi din Londra...
Grevă de 3 zile a piloților Eurowings, începând de luni. Piloții filialei Lufthansa sunt în grevă pentru a doua oară în mai puțin de două săptămâni. Pentru mulți pasageri, acest lucru...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 - 30...
Aeroportul Heathrow din Londra va limita numărul pasagerilor care pleacă la 100.000 pe zi, pentru a limita cozile, întârzierile pentru bagaje şi anulările, şi le cere companiilor aeriene să...
Wizz Air se aşteaptă să fie nevoită să reducă zborurile în această vară din cauza lipsei forţei de muncă şi a grevelor de pe aeroporturile europene, a declarat luni compania aeriană...
Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să anuleze sâmbătă 52 din cele 360 de zboruri programate în Europa din cauza creşterii numărului de contaminări cu COVID-19 în...
Aeroportul Schiphol din Amsterdam a declarat joi că va limita numărul de pasageri pe care i-ar putea gestiona în timpul verii, invocând cererea puternică și lipsa personalului de securitate....
Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte www.notary21.co.uk