Un român ne reprezintă duminică la Maratonul Londrei

Una dintre competițiile tradiționale ale britanicilor, Maratonul Londrei, va avea la start și un român, George Șerban. ”Am avut marele noroc de a obține un loc la Virgin London Marathon multumită clubului meu de alergat Stainland Lions Running Club. E primul meu maraton la Londra, dar al doilea din viață, întrucât am participat acum trei ani la Maratonul din Huddersfield, orașul în care locuiesc. Sper să-l termin, să mă bucur de atmosfera lui și să reușesc un timp de sub 5 ore”, ne-a declarat George Șerban.

Maratonul  Londrei este una dintre cele mai cunoscute competiții de acest gen din lume. La competiție se pot înscrie atât sportivi profesioniști cât și amatori, oameni obișnuiți  Anul trecut, la acest eveniment au participat peste 40 de mii de alergători, iar în acest an se anunță o participare la fel de numeroasă!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X