Noul an școlar începe exclusiv online în 43 de localități din România

Institutul Național de Sănătate Publică a centralizat analizele direcțiilor de sanătate publică din fiecare județ, raportandu-se la numărul de infectări din ultimele 2 săptămâni. Din cauza numărului mare de cazuri de infecție cu coronavirus, în 43 de localități din România elevii vor urma exclusiv cursuri online.

Majoritatea sunt localități mici, însă printre ele se numără și orașe precum Ghimbav sau Făurei. În toate aceste localități, incidența cazurilor de coronavirus este mai mare de 3 la mia de locuitori.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.

Scenariul 1 – VERDE: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2 GALBEN: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție; Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3 – ROȘU: Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.

Pe 10 septembrie, părinții, elevii și profesorii vor afla scenariul concret după care va funcționa fiecare unitate de învățământ. Medicii spun că scenariul galben ar fi cel ideal.

Ministerul Sănătății a publicat harta situației epidemiologice din ultimele două săptămâni.  Cele mai multe localități din România se încadrează în scenariul verde. Nu lipsesc însă localitățile cu focare de COVID-19, care se încadrează în scenariul roșu.

În București, rata de incidență la mia de locuitori este de 1,12 în ultimele 14 zile. În mare parte, doar în anumite sectoare ale Capitalei va fi aplicat scenariul galben. Nu sunt zone roșii în București.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X