Un individ de 27 de ani a fost arestat sub suspiciunea că ar fi autorul seriei de atacuri cu armă albă care a avut loc duminică la Birmingham, în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa şi şapte au fost rănite, a anunţat luni poliţia din West Midlands (comitat în centrul Angliei ce cuprinde zona metropolitană a oraşului Birmingham), potrivit Reuters şi AFP.

Suspectul a fost reţinut în zona cartierului Selly Oak luni dimineaţă, în jurul orei locale 04:00, conform poliţiei din West Midlands. Anchetatorii au declarat că atacurile cu cuțitul, care au avut loc în patru locuri diferite în decurs de două ore, sunt legate între ele, dar au spus că nu consideră în acest moment că acestea ar avea legătură cu bande criminale sau cu terorismul.

‘Am arestat un bărbat suspectat de crimă şi de şapte capete de acuzare pentru tentativă de ucidere în legătură cu #BirminghamStabbings’, a declarat poliţia pe Twitter. Victimele par să fi fost alese ‘la întâmplare’, au mai indicat forţele de ordine britanice.

Atacurile au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică între orele locale 00:30 şi 02:20 (23:30 şi 01:20 GMT) în mai multe locuri din acest oraş din centrul Angliei.

Un tânăr a decedat după ce a fost înjunghiat, în timp ce un alt tânăr şi o femeie, cu vârste de 19 şi respectiv 32 de ani, au suferit răni grave şi rămân în spital în stare critică. Alte cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, au fost rănite uşor.

Ancheta continuă, iar poliţiştii au invitat martorii sau persoanele care deţin imagini cu incidentele respective sau cu atacatorul să le prezinte anchetatorilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.