Şapte britanici arestaţi pentru că au lovit intenţionat cu maşina un jandarm la Paris

Şapte cetăţeni britanici au fost arestaţi miercuri pentru că au lovit intenţionat cu maşina un jandarm aflat în post în faţa ambasadei Israelului la Paris luni seară, a făcut cunoscut Parchetul, notează agerpres.

Două maşini tip berlină care mergeau una în spatele celeilalte au părăsit partea carosabilă şi una dintre ele s-a îndreptat intenţionat spre un jandarm, luni în jurul orelor 19.00 (17.00 GMT), în faţa ambasadei Israelului, situată în Arondismentul VIII, în apropierea bulevardului Champs-Elysées.

Cele două maşini au părăsit în viteză locul incidentului. Jandarmul, care a reuşit să se ferească, nu a fost rănit.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru „tentativă de omor asupra unei persoane aflate în exerciţiul funcţiunii”.

Cele şapte persoane aflate la bordul celor două maşini, printre care doi minori, au fost reţinute, apoi plasate în arest în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a indicat Parchetul.

Potrivit postului de radio francez RTL, este vorba despre trei bărbaţi şi patru femei.

Cele două maşini aveau numere de înmatriculare false iar anchetatorii suspectează că şoferii aparţin mişcării de violenţă voluntară „Hit and run”, originară din Statele Unite, potrivti RTL.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X