Primele doze din vaccinul anti-COVID de la Pfizer ajung în Europa

Vaccinul Pfizer a început să fie transportat cu avioanele United Airlines către locații diferite din Europa, de unde va putea fi distribuit. Aprobările vaccinului în UE sunt așteptate în a doua parte a lunii decembrie, de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Decizia de a aduce deja vaccinul pe continent a fost luată pentru ca distribuirea acestuia să fie făcută cât mai repede după primirea aprobărilor, scrie Wall Street Journal.

United urmează să desfășoare curse între Chicago și Bruxelles, deoarece principalele laboratoare care dezvoltă vaccinul se află la Kalamazoo, Michigan și Puurs (Belgia).

Transportul vaccinului a fost efectuat în condiții diferite, fiind nevoie de o cantitate enormă de gheață uscată. Toate acestea se datorează faptului că dozele de vaccin trebuie ținute la -75 de grade Celsius.

United Airlines a primit o aprobare specială prin care a putut încărca aeronava cu o cantitate de cinci ori mai mare de gheață uscată. De aceea și distribuția către cumpărători va fi o provocare. Alte companii aeriene își fac deja planuri pentru a putea transporta vaccinul când va fi nevoie.

Vaccinul are o eficiență de 95% și este necesară vaccinarea cu două doze la interval de aproximativ 20 de zile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X