Atac cibernetic contra Agenţiei Europene pentru Medicamente. Documente legate de vaccinul Pfizer/BioNTech au fost piratate

Documente legate de cerea de autorizare a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech au fost piratate în cursul unui atac cibernetic contra Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), a anunţat Pfizer miercuri, citat de AFP.

„Este important de notat că nici sistemul BioNTech, nici cel al Pfizer nu au fost violate în legătură cu acest incident şi nu avem cunoştinţă despre datele personale care au fost piratate”, a spus Pfizer într-un comunicat.

„Suntem în aşteptarea mai multor informaţii despre ancheta EMA şi vom reacţiona în mod corespunzător, în acord cu dreptul european”, a continuat compania.

„Având în vedere consideraţiile esenţiale de sănătate publică şi importanţa transparenţei, continuăm să furnizăm elemente clare în legătură cu toate aspectele dezvoltării vaccinului şi procesul de reglementare”, a adăugat Pfizer.

Agenţia Europeană pentru Medicamente, care deliberează în prezent asupra eliberării de autorizaţii pentru mai multe vaccinuri împotriva COVID-19, a anunţat miercuri că a fost ţinta unui atac cibernetic, fără să precizeze exact când a avut loc atacul, nici de către cine a fost desfăşurat.

EMA, care controlează medicamentele din toate cele 27 de ţări membre ale UE, urmează să emită cel mai târziu la 29 decembrie decizia privind o autorizare condiţionată a vaccinului Pfizer/BioNTech, deja aprobat în Regatul Unit, Bahrain şi Canada.

Ciberatacul asupra EMA a avut loc după o serie de avertismente în ultimele luni în jurul pirateriei şi tentativelor de hacking în legătură cu pandemia de COVID-19, vizând laboratoare şi companii farmaceutice occidentale.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X