Mexicul a aprobat de urgenţă vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19

Comisia Federală pentru Protecţia împotriva Riscurilor Sanitare (COFEPRIS) din Mexic a aprobat în regim de urgenţă utilizarea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V, au anunţat marţi autorităţile sanitare.

„@COFEPRIS a acordat autorizaţia pentru utilizarea de urgenţă a vaccinului Sputnik V împotriva #COVID19. Aceasta face posibil ca vaccinul să fie importat din Rusia pentru a fi utilizat în Mexic”, a declarat pe Twitter, Hugo Lopez-Gatell, responsabilul guvernamental pentru strategia de luptă împotriva epidemiei.
„Vom avea un nou vaccin în arsenalul nostru, sigur şi cu o eficacitate de 91,8%”, a precizat el, menţionând cifrele unui studiu publicat în revista medicală The Lancet.

Potrivit producătorului, Sputnik V a fost aprobat în 15 ţări, inclusiv în Ungaria, care a devenit prima ţară membră UE care l-a aprobat săptămâna trecută – chiar dacă Comisia Europeană nu şi-a dat acordul.

Ingredientul activ al vaccinului a fost primul din lume care a fost lansat pentru utilizare la scară largă la mijlocul lunii august, însă faptul că testarea nu fusese finalizată la acel moment a declanşat un val de critici la nivel internaţional.

Cercetătorii au scris în revista The Lancet că au existat doar câteva cazuri de reacţii adverse grave la Sputnik V, dar nu le-au atribuit vaccinului. Ei au vorbit de asemenea despre rezultate intermediare.

Săptămâna trecută, Mexicul a depăşit India devenind a treia ţară ca număr de decese atribuite noului coronavirus. Potrivit cifrelor oferite marţi de Ministerul Sănătăţii, în Mexic s-au înregistrat sub 160.000 de decese.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X