Ministrul polonez al Sănătăţii a avertizat asupra unei „explozii deosebite” de cazuri de coronavirus. Numărul noilor infectări înregistrate în decurs de 24 de ore a crescut cu 100% miercuri, comparativ cu săptămâna precedentă, iar marţi creşterea era de 85% faţă de săptămâna trecută, a precizat Adam Nedzielski.

„Dacă această situaţie continuă, va arunca în aer toate previziunile noastre de până acum”, a declarat ministrul.

Cifrele făcute publice, miercuri, de Ministerul Sănătăţii de la Varşovia arată 5.559 de cazuri nou înregistrate în decurs de 24 de ore şi 75 de persoane decedate în legătură cu noul coronavirus în acelaşi interval. Polonia are o populaţie de circa 38 de milioane.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că o treime din noile cazuri au fost înregistrate în regiunile Lublin şi Podlaskie, din estul şi sud-estul Poloniei şi a atribuit creşterea faptului că respectivele regiuni au fost mai puţin afectate de valurile anterioare ale pandemiei.

Aproape 61% din adulții polonezi sunt complet vaccinați, sub media UE care este de 74%.

Polonia intenționează să pună la dispoziția tuturor adulților doze de rapel ale vaccinului împotriva coronavirusului în următoarele câteva săptămâni, a declarat premierul Mateusz Morawiecki.

,,Persoanele peste 18 ani care au avut prima doză acum 6 luni, sunt eligibili pentru a doua doză”, a afirmat acesta într-o postare pe Facebook.

De la începutul pandemiei, Polonia a raportat un total de 2.950.616 cazuri de COVID-19 și 76.254 de morți.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro