Macron, vizită urgentă în Rusia și Ucraina

Președintele francez, Emmanuel Macron, zboară luni la Moscova pentru a solicita noi angajamente de la președintele rus Vladimir Putin, cu scopul de reducere a tensiunilor dintre Moscova și Kiev.

Macron a efectuat o serie frenetică de apeluri telefonice cu aliații occidentali săptămâna trecută. Totodată, el a menținut comunicarea atât cu Putin, cât și cu liderul ucrainean.

După vizita de la Moscova, acesta va continua marți cu o vizită la Kiev, într-o misiune care s-ar putea dovedi jenantă dacă se întoarce cu mâinile goale, notează Reuters.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat din nou la telefon duminică seară cu omologul său american, Joe Biden, în cadrul consultărilor sale înainte de a se întâlni luni cu Vladimir Putin privind criza ruso-ucraineană, a anunţat preşedinţia Franţei, notează AFP.

Acest convorbire telefonică de 40 de minute s-a înscris într-o „logică de coordonare”, potrivit Palatului Elysee, înainte de vizita preşedintelui francez la Moscova şi apoi, marţi, la Kiev, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Emmanuel Macron a indicat că va „discuta despre condiţiile detensionării” la frontiera cu Ucraina, unde occidentalii acuză Moscova că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în vederea unei potenţiale invazii, ceea ce Rusia neagă, afirmând că doreşte numai să îşi garanteze securitatea.

În cursul weekendului, şeful statului francez a discutat cu premierul britanic, Boris Johnson, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi liderii celor trei ţări baltice, preşedintele lituanian, Gitana Nauseda, şi premierii leton, Krisjanis Karins, şi eston, Kaja Kallas.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X