Boris Johnson denunţă o ”încălcare flagrantă a suvernităţii” Ucrainei

Premierul Boris Johnson, a denunţat luni recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina drept ”o încălcare flagrantă a suveranităţii” ţării şi o ”repudiere” a acordurilor de pace de la Minsk, notează AFP.

”Este clar împotriva dreptului internaţional. Este o încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii Ucrainei, o repudiere a acordurilor de la Minsk.” a declarat Boris Johnson într-o conferinţă de presă.

”Cred că este un semn foarte rău” pentru situaţia din Ucraina, a adăugat el, considerându-l ca ”încă un indiciu că lucrurile evoluează în direcţia greşită în Ucraina”.

El a precizat că va discuta telefonic cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cursul serii.

Vladimir Putin a anunţat luni seară că recunoaşte independenţa teritoriilor separatiste din estul Ucrainei, o decizie care riscă să deterioreze grav situaţia într-un moment în care occidentalii se tem de o ofensivă rusă de mare amploare.

Boris Johnson a dat asigurări că Marea Britanie va continua să facă tot posibilul pentru a-i sprijini pe ucraineni, inclusiv printr-un ”pachet de sancţiuni foarte robust”, care va fi declanşat de îndată ce Rusia va face o ”incursiune” sau o ”invazie” în Ucraina.

”Devine clar că va trebui să începem să aplicăm cât mai multă presiune posibil, pentru că este greu de văzut cum se poate îmbunătăţi această situaţie”, a adăugat el.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X