Armata rusă a primit ordinul să extindă ofensiva asupra Ucrainei, anunţă Ministerul rus al Apărării

Armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-şi lărgească ofensiva asupra Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, care a acuzat Kievul că a respins negocierile, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

”Astăzi, toate unităţile au primit ordinul să lărgească ofensiva în toate direcţiile, conform planului ofensivei”, a precizat într-un comunicat Ministerul Apărării rus.

Rusia a acuzat mai devreme Ucraina, în a treia zi a invaziei ruseşti, că a zădărnicit un armistiţiu refuzând negocierile cu Moscova pe care le acceptase anterior, acuzaţie la care Ucraina a răspuns că oferta de negociere a Rusiei ar fi fost de fapt un ultimatum.

Cea mai mare parte a trupelor ruse angajate în ofensiva către Kiev sunt la circa 30 de kilometri de centrul oraşului, a anunţat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării, care a făcut referire la rapoarte ale serviciile de informaţii.

Potrivit preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, circa 100.000 de militari ruşi sunt la ora actuală pe teritoriul Ucrainei, a cărei armată a opus până în prezent o rezistenţă puternică forţelor ruse.

Acestea din urmă atacă pe mai multe direcţii şi au cucerit unele zone ale ţării, mai ales în sud şi est, dar asaltul aşteptat asupra capitalei Kiev încă nu a avut loc, fiind însă înregistrate în timpul nopţii atacuri cu rachete asupra oraşului şi schimburi de focuri.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X