Un băiețel de 11 ani din Ucraina a ajuns singur în Slovacia, având la el doar o pungă, paşaportul şi un număr de telefon scris pe mână

Un băiețel în vârstă de 11 ani a ajuns noaptea trecută singur în Slovacia, el având doar un rucsac, o pungă de plastic, un paşaport şi un număr de telefon scris pe mână, a anunţat Ministerul de Interne din Slovacia.

Băiatul a plecat singur din Ucraina deoarece părinţii săi au fost nevoiţi să rămână în țară. Copilul a fost preluat de voluntari, care i-au dat hrană şi apă.

“El i-a cucerit pe toţi cu zâmbetul său, curajul şi determinarea demne de un adevărat erou. Datorită numărului de telefon de pe mâna sa şi a unei bucăţi de hârtie din paşaport, el a reuşit să ia legătura cu cei dragi, care au venit apoi şi totul s-a terminat cu bine”, a precizat ministerul slovac de Interne.

Foto: Ministerul de Interne din Slovacia (Facebook)

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X