Logo KoronaPay

Joe Biden va merge azi la Rzeszow, aproape de granița Poloniei cu Ucraina

Preşedintele american Joe Biden va vizita azi oraşul Rzeszow, situat la aproximativ 80 de kilometri de graniţa cu Ucraina, în cadrul vizitei în Polonia, a doua etapă a călătoriei sale în Europa, a anunţat joi Casa Albă.

Venind de la Bruxelles după un maraton de summit-uri, preşedintele Statelor Unite va fi primit de preşedintele polonez Andrzej Duda pe aeroportul acestui oraş situat la două ore şi jumătate de Lvov, principalul oraş din vestul Ucrainei.

Liderul american va fi informat despre ”răspunsul umanitar pentru a atenua suferinţa civililor din Ucraina şi pentru a răspunde fluxului tot mai mare de refugiaţi care fug de războiul pe care l-a ales Putin”, a precizat Casa Albă în comunicatul său de presă.

Preşedintele Joe Biden se va întâlni apoi cu soldaţii americani poziţionaţi în această regiune şi ”care contribuie, alături de aliatul nostru polonez, la eforturile de descurajare ale NATO pe flancul său estic”.

Vineri seara, preşedintele american se va deplasa la Varşovia, unde va avea, sâmbătă, discuţii mai consistente cu omologul polonez, conform programului oficial.

El va susţine apoi un discurs ”despre eforturile unite ale lumii libere de a sprijini poporul ucrainean, de a trage Rusia la răspundere pentru războiul său brutal şi de a apăra un viitor bazat pe principii democratice”, potrivit Casei Albe.

Această vizită de două zile în Polonia vine după un maraton diplomatic extraordinar la Bruxelles, unde preşedintele Joe Biden a participat la summiturile NATO, G7 şi UE în care a lăudat unitatea occidentală în răspunsul dat Rusiei, la o lună după începerea invaziei ruse în Ucraina.

În cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles, Joe Biden a susţinut că NATO ”nu a fost niciodată, niciodată, atât de unită”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X