Logo KoronaPay

Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock pe scena galei Oscar, după ce acesta a făcut o glumă despre soția sa

Will Smith a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 94-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană.

Cu câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului „G.I. Jane”, un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore.

Jada Pinkett Smith, în vârstă de 50 de ani, apare în public cu capul complet ras începând de anul trecut după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.

Will Smith a reacţionat imediat în urma acelei glume, a urcat foarte repede pe scena galei Oscar şi l-a pălmuit pe Chris Rock, apoi s-a întors la scaunul său din sală.

„Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!”, a strigat Will Smith spre Chris Rock, iar producătorii postului TV ABC au întrerupt imediat sunetul întregii transmisiuni.

Totuşi, în transmisiunile difuzate de posturile străine, sunetul a rămas disponibil, iar Chris Rock a putut fi auzit în timp ce a spus: „Will Smith tocmai m-a pălmuit zdravăn de tot!”.

„Asta a fost cea mai tare seară din istoria televiziunii”, a adăugat starul de comedie.

Momentul a uimit telespectatorii, care au accesat reţelele de socializare, deoarece nu a fost imediat clar dacă altercaţia a fost o scenetă sau nu. Câteva momente mai târziu, Smith a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea din „King Richard”. În discursul său, el şi-a cerut scuze Academiei şi colegilor săi nominalizaţi, dar nu s-a adresat lui Rock.

„Vreau să cer scuze Academiei”, a spus Will Smith în lacrimi, după ce a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul din „King Richard”. „Dragostea provoacă lucruri nebuneşti”, a adăugat el.

Will Smith a revenit ulterior și i-a cerut scuze public lui Chris Rock, pentru palma de la Gala Oscar.

Într-un mesaj pe Instagram, Smith a scris că purtarea sa este inacceptabilă și nu poate fi scuzată.

„Violenţa în toate formele ei este otrăvitoare şi distructivă. Comportamentul meu din seara Premiilor Academiei a fost inacceptabil şi inexcuzabil. Glumele pe cheltuiala mea fac parte din slujbă, dar o glumă despre starea medicală a Jadei a fost prea mult pentru mine şi am reacţionat emoţional. Aş dori să-ţi cer scuze în mod public, Chris. Am fost deplasat şi m-am înşelat. Sunt jenat şi acţiunile mele nu arată bărbatul care vreau să fiu. Nu există loc pentru violenţă într-o lume a iubirii şi bunătăţii. Aş dori, de asemenea, să-mi cer scuze Academiei, producătorilor emisiunii, tuturor participanţilor şi tuturor celor care urmăresc din întreaga lume. Aş dori să-mi cer scuze familiei Williams şi familiei mele ‘King Richard’. Regret profund că acest comportament al meu a pătat ceea ce a fost o călătorie superbă pentru noi toţi. Sunt o lucrare în curs”. a spus actorul.

Scuzele față de Chris Rock vin după aproape o zi de la incident.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X