Macron sugerează o nouă entitate europeană care să includă Ucraina și Marea Britanie

Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat luni că este în favoarea unui nou tip de „comunitate politică europeană” care ar permite țărilor din afara Uniunii Europene, inclusiv Ucrainei și Marii Britanii, să se alăture „valorilor fundamentale europene”.

Vorbind în fața Parlamentului European de la Strasbourg, Macron a spus că realegerea sa de luna trecută a fost un semnal că francezii și-au dorit mai multă Europă.

Acesta a precizat că dorința Ucrainei de a adera la blocul comunitar va dura mai mulți ani și, prin urmare, trebuie să i se dea o speranță pe termen scurt.

„Ucraina, prin lupta și curajul său, este deja un membru de suflet al Europei noastre, al familiei noastre, al uniunii noastre. Chiar dacă îi acordăm mâine statutul de candidat, știm cu toții foarte bine că procesul de aderare va dura câțiva ani, probabil câteva decenii.”, a spus Macron.

În loc să reducă standardele stricte pentru a permite țărilor să adere mai repede, Macron a sugerat crearea unei entități paralele care ar putea apela la țările care aspiră să adere la bloc sau, într-o aparentă referire la Marea Britanie, la țările care au părăsit uniunea.

El a spus că această „comunitate politică europeană” ar fi deschisă națiunilor europene democratice care aderă la valorile sale de bază în domenii precum cooperarea politică, securitatea, cooperarea în domeniul energiei, transportul, investițiile în infrastructură sau circulația persoanelor.

„Aderarea la ea nu ar prejudicia în mod necesar o viitoare aderare la UE”, a spus el. „Nici nu ar fi închisă pentru cei care au părăsit-o”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X