Succesul Ucrainei cu rachetele antinavă Harpoon a fost confirmat

Forţele ucrainene au revendicat primul succes al rachetelor antinavă de tip Harpoon, donate de Occident. Ţinta atacului din 17 iunie a fost cel mai probabil remorcherul naval rus Spasatel Vasili Bekh, care transport arme şi personal pe Insula Şerpilor din nord-vestul Mării Negre, a precizat Ministerul britanic al Apărării în raportul zilnic de informaţii cu privire la războiul din Ucraina, potrivit News.ro.

Distrugerea navei ruse într-o misiune de reaprovizionare ”demonstrează dificultatea întâmpinată de Rusia atunci când încearcă să-şi sprijine forţele care ocupă Insula Şerpilor”, mai precizează raportul.

Acesta este cel mai recent episod în care o navă rusă a fost distrusă sau avariată de forţele ucrainene în timpul războiului, se mai subliniază în raport.

”Capacitatea ucraineană de apărare de coastă a neutralizat în mare măsură capacitatea Rusiei de a stabili controlul asupra mării şi de a proiecta forţele maritime în nord-vestul Mării Negre”, menţionează Ministerul britanic al Apărării.

”Acest lucru a subminat viabilitatea designului operaţional iniţial al Rusiei pentru invazie”, se precizează în raport.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X