Liz Truss se înscrie în cursa pentru a-i succede lui Boris Johnson

Şefa diplomaţiei britanice Liz Truss s-a înscris duminică seara în cursa pentru a-i succede lui Boris Johnson, într-o campanie marcată de dezbaterea privind politica fiscală şi care se anunţă a fi deosebit de intensă, transmite AFP.

”Voi lupta la aceste alegeri ca o conservatoare şi voi guverna ca o conservatoare”, a spus Liz Truss (46 de ani), anunţându-şi candidatura în Daily Telegraph.

Ea se alătură astfel mai multor grei din Partidului Conservator într-o cursă care are în total 11 concurenţi.

Foarte deschisă, competiţia pentru şefia Partidului Conservator, aşadar şi pentru şefia guvernului deoarece conservatorii deţin majoritatea în Camera Comunelor, prefigurează o vară electrizantă.

În total, autorităţile partidului anticipează aproximativ cincisprezece candidaturi.

Geoffrey Clifton-Brown, trezorierul Comitetului din 1922, responsabil cu organizarea internă în partid, s-a declarat încrezător duminică la postul de radio LBC că cei doi finalişti vor fi cunoscuţi până pe 20 iulie, potrivit Agerpres.

Un calendar mai precis este aşteptat luni, cu o posibilă închidere a depunerii candidaturilor marţi, potrivit Sunday Telegraph. Se urmăreşte ca votul final, deschis doar membrilor Partidului Conservator, să facă posibilă desemnarea câştigătorului până la începutul lunii septembrie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X