Volodimir Zelenski avertizează asupra pericolului centralei de la Zaporojie: ”Lumea nu trebuie să uite Cernobîl”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a amintit, luni, de catastrofa de la Cernobîl şi a cerut noi sancţiuni împotriva Rusiei, în urma unor noi atacuri la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată de ruşi, informează AFP.

„Lumea nu trebuie să uite Cernobîl şi faptul că Zaporojie este cea mai mare centrală electrică din Europa. Dezastrul de la Cernobîl (în 1986) a însemnat explozia unui reactor, iar centrala de la Zaporojie are şase reactoare”, a spus el luni seara în alocuţiunea zilnică video.

Situl centralei Zaporojie, din sudul Ucrainei, se află sub controlul Rusiei din 4 martie. A fost bombardat de două ori la sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv lângă un reactor. Kievul şi Moscova s-au învinuit reciproc pentru aceste atacuri.

„Avem nevoie de noi sancţiuni împotriva statului terorist şi împotriva întregii industrii nucleare ruse care creează ameninţarea unei catastrofe nucleare”, a continuat Volodimir Zelenski.

Reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat pe 26 aprilie 1986, provocând cel mai mare accident nuclear civil şi eliberând un nor radioactiv care s-a răspândit în toată Europa.

Un puternci conflict devastează Ucraina din 24 februarie, de când preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat armatei sale să invadeze ţara.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X