Manchester United a obţinut a patra victorie consecutivă în campionatul de fotbal al Angliei

Manchester United a obţinut a patra victorie consecutivă în campionatul de fotbal al Angliei, învingând cu scorul de 3-1 formaţia Arsenal Londra, duminică pe Old Trafford, în ultimul meci al etapei a 6-a din Premier League.

Internaţionalul brazilian Antony, transferat săptămâna trecută de la Ajax Amsterdam, a înscris primul său gol în tricoul lui United, în minutul 35.

Arsenal a restabilit egalitatea în repriza secundă, prin Buyako Saka (60), însă gazdele au revenit şi au mai marcat de două ori, prin Marcus Rashford (66, 75).

Manchester United a urcat pe poziţia a cincea în clasament, cu 12 puncte, în urma acestui succes, în timp ce Arsenal, care a câştigat primele sale cinci meciuri din acest sezon, a rămas lider al campionatului englez, cu 15 puncte.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X